ROMÂNII AU TALENT, sezonul 2. RĂZBUNAREA TOCILARULUI. Adolescentul care rezolvă cubul Rubik legat la ochi

Publicat: 04/05/2012, 23:33
Actualizat: 04/05/2012, 23:33

Cuburile Rubik sunt greu rezolvat chiar și atunci când ai timp suficient la dispoziție, însă nu și pentru Cristian Leana, puștiul care uimit juriul de la „Românii au talent” cu dexteritatea sa. În această seară, Cristian a rezolvat șase cuburi Rubik aduse de tinere domnițe îmbrăcate în costume de epocă.

Pe primele trei le-a rezolvat cu două mâini, iar următoarele două cu o singură mână. Surpriza prestației a fost ultimul Rubik adus, de această dată, de către un tânăr îmbrăcat în costum de epocă, cub pe care Cristian l-a rezolvat fiind legat la ochi.

„Pe mine m-a uimit momentul de final. Nu-mi vine să cred că l-ai făcut fără să vezi nimic. La început nu puteam să înțeleg cum vin toate fetele la tine, le dai cubul și le lași să plece. Dar cu ultimul moment m-ai spart, a fost cireșa de pe tort”, a spus Mihai Petre.

Reacția lui Andi Moisescu a fost pe măsură. „După pererea mea ești un fenomen, iar eu, dacă aș fi avut mintea ta, aș fi condus lumea fără ca ea să simtă”, l-a lăudat Andi Moisescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor